BUDINCĂ CU LEGUME

     Mai tot timpul suntem pe fugă, nu mai alocăm suficientă importanță hranei și mâncăm ce apucăm. Această rețetă vine în ajutorul celor care vor să adopte un stil de viață sănătos, dar nu au timpul necesar preparării hranei.

budinca gata 2

     Este o mâncare sănătoasă, consistentă, savuroasă și foarte ușor de preparat. Este o provocare și pentru tinerele mămici să pregătească această budincă, care sigur îi va atrage pe micuți.

Ca să nu mai pierdem timp, iată rețeta:

Ingrediente:

  • 200 g brânză de vaci sau orice fel de brânză preferați;
  • 3 ouă;
  • 1 ardei roșu kapia;
  • 1 dovlecel mic;
  • 2 fire de ceapă verde;
  • un vârf de cuțit de piper măcinat.

Cum se prepară:

Pentru început se sfărâmă brânza cu ajutorul unei furculițe, se adaugă ouăle, se pun restul ingredientelor tăiate mărunt și se amestecă.

preparare budinca

Ceea ce rezultă se pune într-o formă de brioșe cu ajutorul unei linguri, sau în orice alt recipient menit să dea o formă frumoasă preparatului și o coacere rapidă.

budinca forme

Se dă la cuptor pentru aproximativ 30 de minute sau până se rumenește deasupra.

Este o rețetă simplă, iar rezultatul este delicios!

gata budinca

 

Anunțuri

PĂTRUNJELUL MEDICAMENT

Pătrunjelul este cel mai folosit zarzavat în bucătăria tradițională românească și un remediu redutabil în medicina noastră populară. Cu el erau oblojite rănile în pericol de a se infecta, erau frecate gingiile slăbite, erau făcute fierturi contra bolilor de ficat sau de intestin.

Provine din regiunea sud-mediteraneeană și a fost cultivat pentru prima oară în urmă cu 2000 de ani. Aceasta a fost inițial utilizat ca plantă medicinală, înainte de a fi consumat ca aliment.

Reprezintă una dintre cele mai populare plante culinare din lume și unul dintre cele șapte condimente care luptă împotriva multor boli, alături de ghimbir, oregano, șofran, scorțișoară, salvie și ardei iute.

patrunjel

Enumerăm câteva dintre proprietățile pătrunjelului:

  • conține mai multă vitamina C decât lămâia, portocala sau varza, la care se adaugă vitaminele A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, K si E;
  • este un bun stimulent al sistemului nervos;
  • conținutul bogat de vitamina A și C are un puternic efect antioxidant, detoxifiant, antialergic, antitumoral;
  • are efect afrodiziac și asigură o bună funcționare  a aparatului genital;
  • este un întăritor natural al sistemului imunitar;
  • bun regenerator capilar;
  • este purificator și curăță corpul de toxine, este antiseptic al sângelui, al căilor urinare și al tubului digestiv;
  • regenerează peretele vascular, menține elasticitatea vaselor;
  • neutralizează efectele intoxicației cu tutun sau alcool și conține uleiuri volatile cu efect antitumoral;
  • bogat în vitamina K, cu rol esențial în coagulare, dar care reduce și fluxul sanguin, factor cheie în cazul formării cearcănelor;
  • stimulent natural al expectorației, eliminând din plămâni sustanțele nocive.

Această plantă este un leac bun la toate. Se poate consuma atât sub formă de suc, cât și ca salată.

Pătrunjelul conține mai mult fier decât spanacul și mai mult fluor decât orice alt aliment, contribuind astfel la menținerea unei danturi și osaturi puternice. Ajută la vindecarea plăgilor, a înțepăturilor de insecte, a conjunctivitelor, ameliorează contuziile și pigmentațiile pielii.

Femeilor însărcinate și celor care alăptează le este contraindicat consumul de pătrunjel, datorită conținutului de estrogen natural al plantei, ce stimulează contracția uterină și diminuează secreția lactată.

Datorită calității sale de excelent antioxidant, pătrunjelul consumat zilnic de 3 ori pe zi, câte 20 ml de suc, ajută foarte mult la vindecarea cancerului.